Sunt Roxana, Terapeut holistic, Consilier dezvoltare personală, Scriitor, Formator, Psiholog în devenire, Antreprenor – un om căruia nu i-a fost frică să experimenteze, astfel încât să se cunoască în toate ipostazele și un suflet care și-a pus întrebări despre viață, existență, de când se știe.
De-a lungul celor 11 ani de practică spirituală și ca ființă umană, am realizat că suntem mai mult decât un corp fizic, că avem componente mentale, emoționale, energetice și spirituale care ne alcătuiesc și impactează în mare măsură.
Am înțeles că acordând suficientă atenție, dacă ești onest cu tine și dacă știi să te scufunzi în liniștea minții și sufletului tău, poți să vezi subtilitățile funcționării energiei, a lecțiilor pe care le ai de învățat în viață, cum să te vindeci, care este percepția ta asupra realității, cum te raportezi la experiențele trăite, cum te eliberezi de probleme și blocaje pentru a percepe viața ca darul minune care este.
Lucrul meu cu clienții este intuitiv, fiecare prezentând zone diferite pe care să se concentreze și astfel abordarea mea este în funcție de nevoi, perspective și credințele personale.
Am observat că în ultimul timp tot mai mulți oameni simt nevoia de ceva mai profund în viață, vor să cunoască sensul vieții, de ce au venit aici, cine suntem, ce avem de făcut, suntem mai mult decât niște corpuri care trăiesc într-o societate? …. Tot mai multi oameni devin conștienți de faptul că există ceva mai mult dincolo de viața cotidiană, bogăția materială, de mașini de lux, case imense, faimă, brand-uri pe care să le etalăm și nu în ultimul rând, frumusețea fizică și perfecțiunea instagramabilă pe care atât o invidiem.
Suntem un sistem complex, suntem minte, emoție, fizic, spirit, energie și avem particulă de Dumnezeu în noi.