Ai simțit vreodată că atunci când viața îți spune „nu”, de fapt sufletul îți șoptește „da”? În spiritualitate, nimic nu este întâmplător. Fie că vorbim despre predestinare sau despre liber arbitru, unele experiențe ne arată clar că există o forță mai mare care ne ghidează pașii.

De multe ori, semnele divine apar atunci când ne așteptăm mai puțin – o ușă care se închide, o oportunitate care dispare, o coincidență aparent banală. Totuși, privind înapoi, descoperim că aceste „pierderi” au fost, de fapt, pași esențiali pe drumul sufletului nostru care, în momente cheie ne aduce aminte și ne repoziționează pe calea noastră.

În acest articol îți împărtășesc o experiență personală care mi-a arătat că un „nu” venit din partea lumii – din planul fizic – poate ascunde cea mai mare binecuvântare.

Poate că și tu ai trăit ceva asemănător și nu ai înțeles imediat rostul, sunt ferm convinsă de aasta, toți trecem prin așa ceva măcar o dată în viață, depinde doar de conotația dată. Hai să descoperim împreună cum să privim aceste momente ca pe adevărate daruri ascunse, ceea ce sunt de altfel.

Povestea mea

Îmi amintesc o perioadă din viața mea în care visam la o carieră într-o mare companie de real estate. Lucram de ceva ani în domeniul de administrare imobiliară, eram pe val și ținteam fonduri de investiții în expansiune. Am fost la interviu în cadrul companiei visate, mi-am pus toată energia și speranța în acea oportunitate și eram convinsă că acolo era locul meu, ar fi fost traseul normal în cariera mea.

Dar în paralel, sufletul meu căuta altceva. Mergeam în pelerinaje, citeam cărți de spiritualitate, urmam diverse cursuri și școli de spiritualitate, vizitam mănăstiri, căutam liniștea care să-mi răspundă la întrebările cele mai adânci, mă căutam pe mine și sensul vieții.

Sufletul și sinele meu animalic erau în competiție 😊 unul voia să mă țină strâns legată de planul fizic, material, în Matrix, celălalt își dorea să îmi aduc aminte cine sunt cu adevărat!

Țin minte și acum și zămbesc căci, imediat după interviul respectiv era week-end prelungit – o Sărbătoare – și am profitat să plecăm la Herculane. Însă, în apropiere de Pitești era foarte mare aglomerație și am schimbat ruta, am reconfigurat traseul și am ajuns la Sarmisegetuza, la mormântul Părintelui Arsenie Boca și Sâmbăta de Sus.

Și aici a fost primul semn al divinului! Nu doar ruta schimbată DAR și destinația, căci noi chiar nu avusesem în plan să ajungem acolo….

Iar la Mormântul lui Arsenie Boca, am avut senzația că am intrat într-o dimensiune atemporală. În primul rând că toată lumea ne spunea să nu mergem că este aglomerație sau că nu mai avem timp dar, tot ce a urmat a fost să ni se deschidă toate drumurile astfel încât să ajungem acolo. Într-adevăr, am ajuns în jur de ora 17 când lumea pleca, nu mai era “zumzet” în fundal, lumina era perfectă, vântul parcă nu adia iar timpul ca și cum o mână magică ascunsă îl ținea suspendat în aer pentru noi. Nu am cuvinte să descriu acea pace, un sentiment aparte.

Pe cărarea până la mormânt m-am întrebat dacă este bine pentru mine acel loc de muncă, dacă acela este drumul meu în viață…? M-am rugat pentru un semn.